Povesti de succes, si leganarea in iluzii

Acest site arata cu onestitate ce am facut in 40 de ani de activitate profesionala. Am publicat in epoca tot ce am rezolvat si sustinut mai semnificativ. Iar aici, nimic nu este ascuns si nici prelucrat. Bune sau rele, acestea sint ideile si rezultatele muncii mele. In numele aceleiasi onestitati,  ma simt indreptatit numai la judecati la obiect. Nu pretind nici macar favoarea situarii in contextul vremii, pentru o eventuala amendare. Ramin consecvent cu mine insumi, cu credinta ca ce am propus a fost mai devreme sau mai tirziu confirmat, sau a ramas de confirmat.

Inainte de 1990, ca cercetator, m-am dedicat studiului functionalitatii sistemului de energie electrica. Ca ansamblu si nu ca parte componenta. "Sistemistii" eram atunci cam elitisti, azi sint si mai putini. Solutiile mele s-au aplicat aproape integral in practica conducerii si dezvoltarii SEN, intr-un mediu care, in mod surprinzator, era cu adevarat competitiv.

Dupa 1990, am fost prezent de indata ce politicienii au decis realizarea unei piete concurentiale de energie electrica in Europa. Pina atunci, acest "market design" ii depasise pe economisti. Buna cunoastere a functionalitatii sistemului de energie electrica, cea mai complexa problema a domeniului, este cruciala. Dupa mine, mult mai usor se pot intelege mecanismele pietei decit functionarea sistemului fizic. Disfunctionalitatile pietei europene sint si azi consecinta tratarii inadecvate a cerintelor de functionare a sistemului, in special privind siguranta. Desi intre timp s-au facut progrese insemnate. Intristator este faptul ca Romania nu pare sa participe la aceste clarificari. Discutia publica, cantonata predilect in aspecte comerciale, este in general tendentioasa, de nivel intelectual coborit si irelevanta.

Am incercat sa dau mai jos, o vedere telegrafica a contributiilor mele post - 1990. Cred ca nu este nimerit sa insist aici pe cele asa - zicind stiintifice. Prin jocul mai degraba al circumstantelor, unele din aceste contributii au avut sansa sa fie finalizate, altele mi-au oferit doar iluzia aplicarii. Asa cum am spus, nu ma dezic de nici-unele.



10 povesti de succes,
vrind, nevrind

1        Modelul  TPA de piata de energie electrica
2        ANRE si Transelectrica, si modelul Opcom
3        Pietele de Echilibrare si de servicii tehnice de sistem
4        Tarifarea transportului de energie pe baza costurilor marginale
5        Preturi la producator prin simularea regimurilor optime ale sistemului
6        Retehnologizarea pe scara larga a retelei de transport
7        Ratingul financiar - investitional international pentru Transelectrica
8        Aderarea UCTE si afilierea la centrul de control de la Braunweiler
9        Interconexiunea la 400 kV Oradea - Bekecsaba
10      Preluarea de catre Romania a liniei de 400 kV Isaccea - Dobrudja.



10 proiecte de
leganare in iluzii

1        O reforma a energiei electrice construita pe valorile competentei
2        Axarea ANRE pe problemele functionalitatii pietei
3        Opcom ca bursa regionala
4        Producatori termo reformati si surse alternative integrate
5        Un supraveghetor al pietelor de energie
6        Un sistem de ajutoare pentru energie ca Serviciii autentice de Interes General
7        Sprijinirea echitabila si efectiva a cogenerarii
8        Reabilitarea termica a locuintelor co-finantata din programele UE
9        Interconexiunea BtB de la Isaccea si linia de 400 kV Cluj - Suceava
10        Un institut national relevant de cercetare in energie.